Postat miercuri, 12 decembrie 2012 la 9:11 am in Dulciuri.
Puteti urmari raspunsurile la "Prajitura cu cacao si nuci » Lumea gospodinelor" prin feed-ul RSS 2.0.
O prajitura cu textura bogata, in care gustul de cacao si nuca se armonizeaza perfect. Blatul este pufos si crocant in acelasi timp, iar crema este foarte fina, cu o aroma irezistibila de ciocolata.
Reteta:
1.BLAT
400 g nuci
6 albusuri
240 g zahar
100 g faina
4 linguri de cacao
140g unt moale
un praf de sare (daca doriti)
Cuptorul se incinge la aproximativ 175 grade iar nucile crude curatate foarte bine de partile lemnoase, se prajesc in tava aproximativ 8-10 minute. Se intorc de pe o parte pe alta din cand in cand. Nucile prajite se scot din cuptor si se piseaza, la rasnita sau alt procesor. Se pastreaza cateva linguri de nuca macinata pentru ornat. Albusurile se bat cu zahar si un strop de sare pana se intaresc. Se inglobeaza trepatat: faina si cacao, apoi nucile pisate si la sfarsit untul moale. Se da compozitia la frigider cateva minute Cuptorul se incinge la 180 de grade iar compozitia se aseaza intr-o tava tapetata cu hartie de copt. Se da la cuptor si se incearca cu scobitoarea daca blatul s-a copt.
2. CREMA
1 litru de lapte
1 cana amidon alimentar (eu am folosit Gustin, de la Dr. Oetker)
3 linguri cacao
9 linguri zahar
1 plic zahar vanilat
5 linguri unt
1 lingurita coaja de portocala rasa
Se toarna laptele intr-o cratita speciala (in care puteti folosi telul de metal fara sa zgariati peretii). In lapte se adauga zaharul, zaharul vanilat si cacao si se amesteca bine pana cand zaharul se dizolva. Separat se amesteca bine amidonul cu lapte rece, pana cand se dizolva complet. Se toarna compozitia de amidon si lapte rece in fir subtire in oala care fierbe pe foc mic, amestecand continuu cu telul de aluaturi grele. Crema se va ingrosa treptat in timp ce amestecati. Cand simtiti ca s-a ingrosat suficient va opriti din turnat amidon (chiar daca nu l-ati consumat pe tot) si dati cratita la o parte de pe foc. Lasati sa se racoreasca si atunci cand este calduta se adauga coaja de portocala si untul si se amesteca bine pentru omogenizare.
Asamblare: Cand crema este calduta, se imprastie cu o spatula sau un cutit peste blatul racit. Se da la frigider 3-4 ore, dupa care se scoate si se rade deasupra ciocolata cu lapte (eu am folosit Milka) si se imprastie cateva nuci macinate.
POFTA BUNA!